Parcurs personal și cum te pot ajuta cu Metoda Aviva

Când am auzit pentru prima oară de gimnastica Aviva, am fost intrigată să aud că există exerciții speciale care mă pot ajuta să nu mai am dureri menstruale. Pe atunci, mișcarea, sportul nu făceau aproape deloc parte din viața mea. Avusesem câteva tentative de a face mișcare pentru că înțelegeam că mișcarea ne face bine. Un an și jumătate de yoga, 6 luni de mers la sală, dar nu reușeam să fiu consecventă.

Auzim peste tot azi că mișcarea ne face bine, dar ce am observat în munca cu oamenii și chiar și în experiența mea personală e că acționăm cu adevărat atunci când avem o problemă, când deja ne doare, nu din prevenție. Nu știu dacă asta e bine sau nu, nici nu contează. Cred că asta ne face oameni. Și mai cred că suntem într-un proces de învățare și descoperire de sine și, după ce ne învățăm lecțiile, putem face mai bine.

După ani de dureri menstruale, sindrom premenstrual și deconectare de corpul meu feminin, aș fi făcut orice ca să nu mai trec lună de lună prin aceeași experiență. Dureri nerostite, pentru că am crescut auzind și internalizând mesajul că e normal să te doară, așa e la femei. Și cum să fiu eu așa de sensibilă și plângăcioasă să vorbesc cuiva despre asta? Mai bine stau cuminte, iau o pastilă și îmi văd mai departe de treabă.

Aviva a fost pentru mine mult mai mult decât o mișcare, o țopăială amuzantă care te ajută să transpiri. A fost un „ghid” care m-a luat de mână și m-a ajutat să procesez acei ani în care am suferit în tăcere sau mi-am redus corpul la tăcere cu pastile. M-a ajutat să-mi văd și să-mi recunosc durerea și nu o dată mi s-a întâmplat ca la finalul claselor, în acei 5-10 minute de relaxare, să plâng, fără să înțeleg atunci că era modul corpului meu de a elibera toată tensiunea acumulată. Și știu că asta nu este doar povestea mea, ci a multor femei.

Nu o dată am auzit de la femeile care practică Gimnastica Aviva că ce bine era dacă ar fi aflat de Aviva mai repede. Ar fi evitat ani de suferință, tratamente, proceduri dureroase și costisitoare, atât financiar, cât și emoțional.

Când am ales să devin trainer Aviva, am făcut-o ca să pot aduce un pic de alinare în viața femeilor, să le încurajez și să le motivez să nu se complacă în durere sau în diagnostice care le frâng visele, ci să aibă mai multă încredere în corpul lor, în adevărul lor.

Asta îmi doresc să fac în continuare și m-am decis ca în perioada următoare să lucrez și unu la unu, cu programe de mișcare personalizate:
  • pentru femei care au născut și doresc să se recupereze
  • femei gravide care se pregătesc pentru naștere
  • femei care se confruntă cu incontinență/prolaps
  • orice femeie care vrea să se apuce de mișcare și nu știe de unde să înceapă-caută un antrenor personal care înțelege corpul feminin și știe să creeze un plan de antrenament care să țină cont de nevoile ei.

Metoda Aviva este mult mai complexă decât ceea ce am reușit să predau la clase până acum și vreau să încep să folosesc si celelalte programe care au fost atent gândite.

Momentan, întâlnirile vor fi doar online, până când voi putea deschide un studio. Un vis la care am început să “lucrez”🥰

 

Dacă vrei să te iau de mână să descoperim împreună care este mișcarea cea mai potrivită pentru tine, scrie-mi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apasă butonul de mai jos pentru mai multe detalii despre cum ajungi la sală.

Da. Daca te-ai răzgândit și nu poți ajunge la clasa fizică sau online, o poți anula din contul tău. În tabelul cu rezervări, în capătul rândului clasei pe care vrei să o anulezi, apasă pe iconița de anulare.

De reținut este că nu poți anula o clasă mai devreme de 3 ore înainte de începerea ei.

După anulare vei primi înapoi automat “1 intrare” în contul tău.

Atunci când cumperi o intrare sau mai multe, poți rezerva în calendar clase fizice la sală sau clase online pe Zoom.

Costul unei rezervări este de 1 intrare. 

Aceste clase sunt sesiuni de practică Aviva cu mine și alte participante, la sala din incinta Carpatex, Str. Nicolae Titulescu 2, Brașov. Vezi aici detalii locație

Dacă nu poți ajunge la sală, te poți conecta online la aceste clase fiindcă le transmit în direct pe Zoom.

Clasele online sunt sesiuni în direct pe Zoom la care te poți conecta de pe calculatorul tău. După ce rezervi o clasă din calendar, vei primi pe email linkul de Zoom al clasei respective și poți practica Aviva în direct, cu mine și alte participante.

Asigură-te că ai o conexiune bună la internet și un laptop/calculator cu o cameră încorporată sau una care se poate conecta la el.

De asemenea, ar fi ideal să ai suficient spațiu pentru 4 pași laterali și să poți sta la o distanță de aproximativ 2m de camera web ca să te pot vedea din cap până în picioare.

Pentru câteva exerciții vom avea nevoie de un punct de sprijin. Poate să fie un scaun, o masă, chiar și peretele.

Îmbrăcăminte: sport, cât mai confortabilă, pantaloni sau colanți mulați, tricou, maieu în care te miști confortabil. Ne mișcăm în șosete, nu e nevoie să fii încălțată.